***

trăgând în plămâni ultimii stropi
de ceaţă rămasă de ieri
pe străzile oraşului 
mă voi duce în locul lui adam
să mai veghez locul unde îi va fi dat să moară
şi colindat de mările pline
de ieri şi de tine
mă voi porni în larg să secer
spicele pline de boabe măşcate de lacrimi
în cămaşa verde revoltător voi privi străzile asfaltate
căzând în genunchi mă voi ruga
râzând
şi voi porni să-mi tai aţele de care atârn
pentru a mă scălda în munţii ecuaţiilor tale
negura se va naşte subit în mine
şi-mi va ieşi prin mâinile încleştate
în crucea de pe vârf de deal
mamă şi tată îmi voi fi
voi da o sfârlă soarelui de metal
îmi voi citi cărţile începute şi
voi porni spre tine
nu mă voi teme de străzi întunecate
nici de frig întunecos nici de glod
copilul A îmi va fi ideea
rândurile de case le voi da la o parte
voi face loc soarelui în mijlocul uscatului
pentru a-l pune acolo şi pentru a veni la el
să văd cum gâze şi insecte
se vor strânge noaptea împrejurul său
aripi voi avea
şi ochi
şi linişte