Nuca

o nucă m-a prins în sine
pentru a mă supune edenicii torturi
embrionar
cotorul de foc s-a mirat de prezenţa mea
piatra a început a picura
şi a eliberat un ţipet de demenţă
nu m-am oprit
nu s-a oprit
am semnat pe ultima hârtiuţă a sfintei cărţi
arhanghelii au râs hidos
în timp ce sub rădăcinile împlântate adânc în aer
s-a mai rătăcit un soare
m-am jucat cu firele celor trei
până am dat de foarfecă
zâmbind am tăiat aţele
ochiul bulbucat a fugit de la ele
şi s-a suit într-o piramidă
ra nu l-a putut alunga
din cauza datoriei tot mai verzi
mi s-a făcut silă şi am spart
nuca
noaptea m-a cuprins

Lui Nietzsche

în călcâie goale merg pe sticlă spartă
cu degetele goale sparg sticla dreaptă din faţa-mi
mi-e frig şi tremur în corpu-mi de faianţă
şi rece e faianţa
pe unde cu degetele goale calc capuri moi de ghiocei
şi îi prefac în sticlă spartă
în călcăie goale merg pe sticlă spartă
bucătăria asta îmi dă senzaţii tari
O, Nietzsche... de ce ea e podul
şi nu ruşinea în faţa maimuţei?
în călcâie goale merg pe sticla spartă
e timp de-atunci, e vreme
sticla însă tot spartă rămâne
popoare ucid dumnezeul şi îl masturbează
şi din semina lui îşi construiesc viţei de aur
beau sânge ei şi nu se mai satură
casa de nebuni deja a încercat să fugă
să construim oare podul spre supremul?
nervosul pod de oameni tot mai liberi şi singuri
nu de oameni de un om de ea
e joaca
lirica e moartă moşneagul cel cu barbă albă
din energie pură de mult şi el...
noi suntem dumnezeii ea este dumnezeul...
noi suntem lumea noi suntem părţile
noi suntem calea noi suntem podul
cum de ei nu înţeleg?
li-i mai uşor oare? da e corect
adevar nu e sunt cioburi sparte de sticlă
în călcâie goale merg pe sticlă spartă
se face cald mai bine noaptea-i pe sfârşite
O, Nietzsche... tu sărmanul
eu nu o să număr minutele
îmi mulţumeşti? pentru ce?
Taci! te rog Taci!
de ce îţi baţi joc de mine? ce ţi-am făcut rău?
se reîncepe...
...
simt sub talpe cioburi moi de sticlă
un yog ofensat a rămas privindu-mă
cum moi se fac cioburile de sticlă
sub călcâiele mele goale
prea patetic de ajuns cartuşile au fost schimbate
intenţia literară e prea vădită ar trebui o literatură nouă
O, Nietzsche... tu doar mă ştii...
=) [animalic]
muzica sferelor o să ne salveze pentru perioade
nedeterminate de timp
alchimiştii o să se mire de aurul nostru
de sfârşit de zi de august de pe piele păr şi soare
buruienile înalte o să ne îngroape în cimitirul lor
precum au îngropat sutele de morminte uitate
de vreme coca-cola narcomani şi industrie
...
râurile de metal nu o să ne dea voie să trecem
peste
poate că e mai bine
dumnezeul meu-eu crede aşa
pe al meu precis că nu-l ucideţi 
precum robinson nu a putut să-l câştige pe al lui vineri
aici nu puteţi aveţi mâini scurte
nu-l mai găsiţi aşa uşor pe troţki
Ha-ha! v-aţi prins! sunt mai sus
mă piş jos şi-s bucuros şi-s lună şi-s soare şi-s eu
Ha-ha! eu merg pe cioburi moi de sticlă în călcâie goale
vă las în urmă în urmă şi zbor şi sunt liber
Ha-ha! sunt liber de voi! sunt liber!
mă uit la voi de pe pod şi-mi vine-a râde
Ha-ha! sunt sus! şi nu-s icarul vostru!
eu sunt icarul propriu!
mişei şi urâciuni!
mă bucur sincer umplu mă fac iar cald şi bine
când mă uit iar la voi iar voi râdeţi de mine!
Ha-ha! v-aţi prins! şi gata nu mai puteţi fugi!
...
eu calc pe sticlă spartă în călcâie goale
şi nu mă tem
eu joc 
sunt plin în jocul meu  

***

trăgând în plămâni ultimii stropi
de ceaţă rămasă de ieri
pe străzile oraşului 
mă voi duce în locul lui adam
să mai veghez locul unde îi va fi dat să moară
şi colindat de mările pline
de ieri şi de tine
mă voi porni în larg să secer
spicele pline de boabe măşcate de lacrimi
în cămaşa verde revoltător voi privi străzile asfaltate
căzând în genunchi mă voi ruga
râzând
şi voi porni să-mi tai aţele de care atârn
pentru a mă scălda în munţii ecuaţiilor tale
negura se va naşte subit în mine
şi-mi va ieşi prin mâinile încleştate
în crucea de pe vârf de deal
mamă şi tată îmi voi fi
voi da o sfârlă soarelui de metal
îmi voi citi cărţile începute şi
voi porni spre tine
nu mă voi teme de străzi întunecate
nici de frig întunecos nici de glod
copilul A îmi va fi ideea
rândurile de case le voi da la o parte
voi face loc soarelui în mijlocul uscatului
pentru a-l pune acolo şi pentru a veni la el
să văd cum gâze şi insecte
se vor strânge noaptea împrejurul său
aripi voi avea
şi ochi
şi linişte